Despre
Denumită și “arta mișcării” sau “contrologia mușchilor”, metoda Pilates reprezintă un sistem complet de exerciții fizice care trateazp corpul ca pe un tot unitar, acționând asupra musculaturii profunde a corpului. Este o metodă ce realizează conexiunea minte – corp – suflet prin implicarea prin conștientizarea propriului corp și a respirației din timpul execuției exercițiilor dar și în fazele de relaxare.
Desfășurare
Instructorul începe să vă dezvaluie lumea Pilates-ului prin exerciții de respirații, exerciții de conștientizare și de aliniere a segmentelor corpului, după care trece prin exerciții de încălzire a articulațiilor și a mușchilor, pregătind astfel corpul pentru partea fundamentală a orei.
Această parte consta în execuția unei suite de exerciții bine alese, toată energia necesară luând naștere în “cordonul de forță”, de unde se scurge către extremități pentru a coordona mișcările.
La sfârșit instructorul vă conduce în magia execițiilor de relaxare.
Cât de în formă/coordonat trebuie să fiu?
Metoda Pilates este recomandată tuturor grupelor de vârstă, indiferent de condiția fizică, deoarece absolut toate exercițiile pot fi executate pentru toate nivelele de pregătire, fiind ea insăși o modalitate a a reîncepe un program de condiționare fizică, unul dintre scopurile sale fiind și dezvoltarea coordonării.
Cât de des trebuie să urmez clasele?
Pentru rezultate rapide și vizibile sunt recomandate 3 clase pe săptămână.
Ce trebuie să aduc?
• echipament confortabil
• fără încălțăminte
• o sticlă cu apă
• prosop mic
• prosop mare
Accesorii folosite
• gantere
• fitball
• softball
• benzi elastice
Instructori
- Durata
- 55
minute
- Tip de antrenament
- Intensitate
Moderată – ridicatăImpact
scazut
- Calorii arse
- 200 – 400
calorii
- Beneficii
- • corectarea posturii
• imbunatatirea flexibilitatii si echilibrului
• cresterea rezistentei si fortei musculare
• redefineste forma corpului, tonifiind musculatura
• reduce stresul
• unifica mintea si trupul
• corp mai suplu
Enjoy movement
Ședință – 19 lei
Ședință student/elev – 16 lei
-
Abonament 8 ședințe – 140 lei/lună
Abonament 10 ședințe – 160 lei/lună
Abonament 12 ședințe – 180 lei/lună
Abonament 16 ședințe – 200 lei/lună